Sistemul Versailles-Washington. Noua ordine internationala 1918-1920

Germania ceda Alsacia şi Lorena în favoarea Franţei, coridorul Danzigului, Silezia Superioară, sudul Prusiei Orientale şi regiunea Teschen – a Poloniei; Eupen şi Malmedy – a Belgiei etc. Regiunea Memel până în 1923 era plasată sub o administraţie internaţională. Bazinul carbonifer Saar era trecut sub administrarea Societăţii Naţiunilor. Oraşul Danzig şi teritoriul adiacent lui erau declarate oraş liber. Coloniile Germaniei erau împărțite între Marea Britanie, Franţa, Japonia, Belgia şi Portugalia.

Armata Germaniei era redusă la 100k soldaţi
şi 5k ofiţeri, recrutaţi pe bază de voluntariat, trebuia să predea sau să distrugă armamentul de mare eficiență, nu avea dreptul să deţină blindate, artilerie grea, submarine şi aviaţie militară. Era interzis serviciul militar obligatoriu și fabricarea armamentului. Teritoriile din stânga Rinului şi o fâşie largă de 50 km de-a lungul malului drept erau
declarate zonă demilitarizată.

Germania urma să plătească reparații,
o sumă impunătoare, care a fost considerată de către poporul german înrobitoare și jignitoare. Tratatul a slăbit mult puterea Germaniei,
transformând-o pentru câţiva ani într-un stat de rang secund. Nemulțumirile provocate de condițiile Tratatului au creat în Germania un mediu prielnic activităţii formațiunilor naționaliste, tendințelor revizioniste și revanșiste.

Scop:
Franța urmărea obținerea de garanții pentru securitatea hotarelor, căpătarea beneficiilor economice, politice și instaurarea hegemoniei
sale în Europa.
Marea Britanie nu permite ascensiunea Franței în plan european în defavoarea lor.
SUA nu era de acord cu transformarea Germaniei într-un stat de mâna a doua.

State Participante:
- 27 state participante
- 4 dominioane britanice
- India
Nu a participat:
- Germania
- Austria
- Ungaria
- Turcia
- Rusia

Personalitati:
Thomas Woodrow Wilson
- presedinte al SUA
- elaboratorul ,,Celor 14 puncte"
Georges Clemenceau
- prim-ministrul Frantei
David Lloyd George
- prim-ministrul Marii Britanii
Vittorio Emanuele Orlando
- prim-ministrul Italiei

->Tratatul de la Saint-Germain-en-Laye cu Austria (10 septembrie 1919)
Dezmembrarea Imperiului Austro-Ungar Constituirea noilor state: Austria, Ungaria, Cehoslovacia, Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor şi Polonia. S-a interzis uniunea dintre Germania și Austria. Austria obligată să plătească reparații Italiei. Armata redusă la 30k persoane. Austria s-a obligat să respecte drepturile civile
și politice ale oricărui cetățean austriac, fără nicio deosebire de rasă, religie, origine, naționalitate sau limbă.


-> Tratatul cu Ungaria de la Trianon (4 iuie 1920)
România și-a întors Transilvania și Bucovina, iar Italia a obținut Triestul şi o parte din Istria


-> Tratatul de la Neuilly cu Bulgaria (27 noiembrie 1919)
cedarea teritoriilor->Regatului Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor un teritoriu de 2 563 km2, Greciei–Tracia apuseană, pierzând ieşirea la Marea Egee; România îi revenea Cadrilaterul. Bulgaria trebuia să plătească reparații în sumă de 100 mil. de lire sterline. Din punct de vedere militar, urma să-și reducă armata la 20k de oameni.


->Tratatul de la Sevres cu Turcia (10 august 1920)
Au fost stabilite hotarele Turciei. Recunoscute
internațional Regatul Hedjaz și Republica Democratică Armeană. Au fost demilitarizate strâmtorile Bosfor și Dardanele. Guvernul
otoman s-a obligat să respecte drepturile și libertățile cetățenești ale minorităților religioase, naționale sau lingvistice. Asupra exporturilor și
importurilor s-a extins controlul aliaților. Turcia a fost obligată să asigure libertatea tranzitului persoanelor, bunurilor, vapoarelor pe teritoriul
ei. Tratatul obliga Turcia să lichideze proprietățile cetățenilor germani, austrieci, maghiari și bulgari, iar sumele obținute din lichidări urmau să fie direcționate spre Comisia de Reparații. Armata turcă a fost redusă la 50k de oameni. Turcia nu plătea despăgubiri.