Compusi organici cu functiuni mixte

Zaharidele (cunoscute și sub denumirea de glucide sau hidrați de carbon) sunt compuși organici cu funcțiune mixtă, ce au în compoziția lor atât grupări carbonilice (aldehidă sau cetonă), cât și grupări hidroxilice (hidroxil). În majoritatea cazurilor, raportul dintre numărul atomilor de hidrogen și de oxigen este de 2:1 (ca al apei); cu alte cuvinte, au formula empirică Cm(H2O)n (unde m poate fi diferit de n). Glucidele joacă diverse roluri în organismele vii, atât la animale, cât și la plante. Unele polizaharidele sunt substanțe de rezervă sau de depozit al energiei (cum este de exempluamidonul și glicogenul), iar altele sunt componente structurale (cum este celuloza la plante și chitina la artropode).

Monozaharidele sunt compusi policarboxilici care contin

Glucoza este o substanță solidă, cristalizată, incoloră și solubilă în apă. Are un gust dulce. Punctul său de topire este foarte ridicat, deoarece între numeroasele sale grupări hidroxil (-OH) se formează multe legături de hidrogen. Când sunt încălzite, toate monozaharidele (nu numai glucoza) se descompun înainte de a se topi, încarbon și apă, reacție numită carbonizare. Glucoza are 75% din puterea de îndulcire a fructozei (care este luată ca unitate).

Fructoza este un compus organic cu formula brută C6H12O6, aparținând clasei zaharidelor, o monozaharidă de tipul cetohexozelor, epimer al glucozei. Dupăglucoză este cea mai răspândită monozaharidă. Apare în stare liberă în fructele dulci și în miere

Zaharoza se gaseste in trestia de zahar si in sfecla de zahar.

Amidonul se găseșteîn semințele, fructele și tuberculii plantelor și care se folosește în industria alimentară si chimică 

Celuloza este o substanță macromoleculară naturală din clasa glucidelor, fiind constituentul principal al membranelor celulelor vegetale. Celuloza este polizaharidăși împreună cu lignina (un compus macromolecular aromatic) și alte substanțe, formează pereții celulelor vegetale și conferă plantei rezistență mecanică șielasticitate. Aceasta are aceeași formulă brută ca și amidonul (C6H10O5)n, unde n poate atinge cifra miilor.

Aminoacizii sunt compuși cu funcțiune mixtă (compuși care au grupe funcționale diferite în molecula lor) care conțin în molecula lor grupările -NH2 și -COOH.

ex: LISINA

Ex: GLICINA, ALFA-ALANINA, VALINA

ex: ACID ASPARAGIC, ACID GLUTANIC

ex: SELINA

ex: CISTEINA

Aminoacizii sunt substanțe solide, cristalizate. Au puncte de topire foarte ridicate (P.t.>250 °C datorita legaturilor de H ce se stabilesc intre gruparile -COOH la moleculele vecine și sunt solubili în H2O dar insolubili in compusi organici.Aminoacizii inferiori au gust dulce iar cei superiori au gust amar. Culoare: incolori la temperatura camerei.

Proteinele sunt substanțe organice macromoleculare formate din lanțuri simple sau complexe de aminoacizi; ele sunt prezente în celulele tuturor organismelor vii în proporție de peste 50% din greutatea uscată. Toate proteinele sunt polimeri ai aminoacizilor, în care secvența acestora este codificată de către o genă. Fiecare proteină are secvența ei unică de aminoacizi, determinată de secvența nucleotidică a genei.

Prin hidroliza dau numai aminoacizi.

Prin hidroliza dau si alti compusi pe langa aminoacizi.

Se gasesc in organismul animal in stare solida,ofera rganelor rezistenta si protectie impotriva factorilor externi.

Apar in celule in stare dezvoltata sub forma de geluri hidratate.

Majoritatea compuşilor organici conţin pe lângă carbon şi hidrogen şi alte elemente organogene, care alcătuiesc aşa-numitele grupe (grupări) funcţionale. Prezenţa lor presupune înlocuirea unuia sau mai multor atomi de hidrogen din molecula unei hidrocarburi cu atomi sau grupuri de atomi ai elementelor organogene. Grupările funcţionale sunt clasificate după valenţa lor, care reprezintă numărul de atomi de hidrogen înlocuiţi la acelaşi atom de carbon al unei hidrocarburi saturate. Astfel, există grupe funcţionale monovalente, divalente, trivalente şi chiar tetravalente.Un compus organic poate conţine o singură grupă funcţională sau mai multe – în acest ultim caz grupele funcţionale pot fi identice sau diferite.