În limba română, atributul este o parte secundară de propoziție care determină un substantiv, o locuțiune substantivală sau un înlocuitor al acestora. Atributele pot fi exprimate prin diverse părți de vorbire, precum substantiv, adjectiv, pronume, numeral, verb sau adverb.
adverb (cu sau fără prepoziție, la orice grad de comparație) sau locuțiune adverbială
verb (la toate modurile nepersonale) sau locuțiuni verbale
numeral (de orice fel, gen, caz)
adjectiv (de orice fel, gen, număr, grad de comparație, caz)
substantiv (de orice fel, gen, număr, grad de comparație și în cazurile Ac, D, G)
pronume (de orice fel, gen, număr și în cazurile Ac, D)sau locuțiuni pronominale
Topica atributului
Un substantiv poate avea două sau mai multe atribute. Atunci când propoziția are mai multe atribute, atributele pot fi determinate de alte atribute.
Topica atributului diferă în funcție de felul acestuia și de partea de vorbire prin care este exprimat. Poate fi așezat după termenul determinat sau înaintea acestuia. O serie de atribute stau strict după termenul determinat, altele doar înaintea acestuia, iar altele pot sta și înainte și după termenul determinat.
După felul părților de vorbire prin care este exprimat, atributul poate fi: atributul substantival, atribut adjectival, atribut pronominal, atribut numeral, atribut verbal, atribut adverbial.
Atributul răspunde la întrebările:
care? ce fel de? al (a, ai, ale) cui? cât (câtă)? câți (câte)? al câtelea? a câta?
Atributul este partea secundară de propoziție care determină un substantiv, o locuțiune substantivală sau un înlocuitor al substantivului sau al pronumelui sau numeralului.
