Dimensiunile managementului clasei de elevi

Cercetările în domeniul educaţional au pus în legătură
cele două dimensiuni: normativă + operaţională/practică,
datorită faptului că avem de‐a face cu poziţia divergentă a
culturii profesorale faţă de cultura elevilor.

Elevii dezvoltă în
plan operaţional o serie de strategii de rezistenţă, „de supravieţuire” în clasă"

Profesorii bine pregătiţi = vor înţelege aceste aspecte şi se vor adapta, selectând ceea ce este benefic pentru cultura clasei.

Instrumente tradiţionale
de intervenţie pentru corectarea şi îndreptarea unui anumit comportament:

Recompensa

Benefică pentru școlarii mici

Sancţiunea

O sancţiune aplicată de un profesor prietenos,
implicat şi ataşat din punct de vedere socio‐afectiv are efecte
benefice imediate faţă de cea aplicată de un profesor dur,
distant şi rece.

Conformare şi complianţă în clasa de elevi

Sociologul Septimiu Chelcea: se pot produce diferite fenomene în clasa de elevi prin influenţa anumitor grupuri asupra altora. Elevii se pot conforma normelor, regulilor, dar o pot face, uneori, doar „de formă”, cu scopul de a obţine anumite recompense. (Valabil și în cazul adulților).

Profesorul manager şi lider al clasei trebuie să aibă
capacitatea şi abilitatea de a diferenţia cele două aspecte ale
acestui fenomen, bineînţeles prin cunoaşterea elevilor şi prin
practicarea unor relaţii educaţionale armonioase, precum şi
prin multe alte modalităţi.

Jean Piaget (renumit psiholog francez care a cercetat stadiile
dezvoltării cognitive ale copiilor) a considerat că toţi
copiii trec prin aceeaşi succesiune de etape în drumul lor
spre maturizare.

Stadiul senzorio‐motor: 0‐2 ani

Stadiul preoperator: 2‐7 ani când are loc achiziţia
limbajului

Stadiul operaţiilor concrete: 7‐11 ani

Stadiul operaţiilor formale: 11ani‐maturitate10

Lawrence Kohlberg (psiholog american) a cercetat stadiile dezvoltării moralităţii evidenţiind etapele pe care le parcurge o persoană în formarea raţionamentului său moral.

1. respectăm regulile ca să evităm pedeapsa;

2. ne conformăm pentru ca, în schimb, să obţinem
recompense

3. ne conformăm ca să evităm dezaprobarea, nemulţumirea altora;

4. ne conformăm ca să evităm blamul autorităţilor
îndreptăţite şi sentimentul de culpabilitate care
rezultă de aici;

5. ne conformăm ca să păstrăm respectul spectatorului
imparţial care judecă din punctul de vedere al
bunăstării comunităţii;

6. ne conformăm ca să evităm autoblamarea

1. Numărul de elevi dintr‐o clasă - specificat în actele normative +se adaptează la realităţile fiecărei şcoli (aprox.. 25 elevi)

2. Scopurile stabilite de profesori care vor determina
coeziunea grupului

3. Relaţiile educaţionale şi interacţiunile dintre membrii
grupului–clasă;

4. Structura grupului, compoziţia şi organizarea ca
rezultat interacţiunii caracteristicilor grupului
( dacă scopurile au fost bine înţelese de elevi, dacă profesorul, în calitate de manager şi lider al clasei a stabilit împreună cu elevii săi ţinte dezirabile şi obiective afective care să contribuie la realizarea lor => coeziunea grupului)

5. Cercetările cele mai interesante la acest nivel sunt
consacrate raportului dintre informaţie, circulaţia
acesteia şi dinamica grupului;

6. Dinamica permanentă a grupului–clasă
(profesorul–manager -> strategii interactive = susţinere a procesului de predare–învăţare + întreţinerea unui climat
favorabil de dezvoltare a competenţelor psihosociale)

7. Formarea unor competenţe sociorelaţionale (determinată de convingere, caracteristică susţinută de voinţă, relaţii de simpatie, obiective comune, arii de interes asemănătoare etc.)

= totalitatea particularităţilor
esenţiale, edificatoare pentru profilul moral al unui grup,
caracteristicile care evidenţiază personalitatea unui grup.

Individualităţi diverse surprinse într‐un moment al evoluţiei şcolare.

Personalităţile diferite ale elevilor din grupul clasă sunt capabile - să se completezesă
- se influenţeze
- să se modeleze unele pe altele.

Cunoaşterea personalităţii fiecărui elev şi cunoaşterea
sintalităţii colectivului din care face parte sunt două acţiuni
care deşi se completează reciproc, nu se confundă, nu folosesc aceleaşi metode şi solicită la maximum competenţele manageriale ale profesorului diriginte sau ale consilierului şcolar.

Metode şi tehnici de cunoaştere a sintalităţii colectivului de elevi

1. Observaţia psihologică (înregistrarea şi prelucrarea datelor despre membrii colectivului, obţinute în urma unui contact nemijlocit cu acesta).

2. Tehnicile sociometrice (instrumente ce măsoară intensitatea relaţiilor interpersonale din colectiv şi dinamica acestora: sociograma, testul sociometric, cadranele sociometrice).

3. Chestionarul (răspunsuri la
întrebări care privesc aspecte concrete referitoare la colectiv -> relaţiile dintre liderii formali şi ceilalţi membri ai colectivului, existenţa unor subgrupuri sau a unor centre comune de interes).

4. Metoda scărilor de opinii şi atitudini, variantă a chestionarului = ataşarea unor variante posibile de răspuns, urmând ca elevul evaluat să aleagă răspunsul potrivit opiniei sale.

5. Metoda aprecierii obiective a personalităţii –valorifică
aprecierile pe care elevii înşişi le fac asupra propriilor colegi şi prin care se pot cunoaşte normele morale după care se conduce colectivul şi locul fiecărui elev în ierarhia clasei.

6. Metoda experimentului acţional‐ameliorativ (bazat pe acţiuni educative care să contracareze manifestările negative şi să permită înscrierea colectivului pe traiectoria firească a evoluţiei sale.

7. Organizarea, îndrumarea şi coordonarea eficientă a
colectivului de elevi ( aplicarea unui program coerent de asemenea metode subscris unor obiective operaţionale bine determinate, menite a:
- asigura formarea armonioasă a personalităţii elevului
- valorificarea potenţialităţilor acestuia si exprimarea sa ca valoare individuală şi socială.

Relaţiile care se stabilesc între membrii unui colectiv de
elevi se împart în două structuri:

- formală (investirea oficială a elevilor cu roluri şi responsabilităţi)

- informală (bazată pe afectivitate, pe legături de simpatie,
antipatie sau indiferenţă).

Caracteristica primei etape este preocuparea fiecărui membru al colectivului pentru cunoaşterea celorlalţi membri, cu scopul de a stabili anumite relaţii interpersonale.

Cunoaşterea + evaluarea => dobândirea unor informaţii despre - ceilalţi parteneri
- atitudinea acestora
faţă de propria personalitate
- felul în care liderii desemnaţi sau aleşi impun o anumită dinamică a colectivului.

Este etapa în care se declanşează conturarea imaginii globale a colectivului de elevi şi care se realizează prin sintetizarea
tuturor individualităţilor clasei. Aceasta poate corespunde
clasei a V‐a.

Următoarea etapă se defineşte ca o consolidare a capaci‐
tăţilor de comunicare, de colaborare şi conducere. Simultan se produc restructurări la nivelul socio‐afectiv al colectivului, ceea ce poate genera tensiuni sau conflicte, unele constructive, din punctul de vedere al afirmării propriei individualităţi şi al antrenării personalităţii umane. Colectivul = o constelaţie => fiecare elev se află în relaţii cu ceilalţi
colegi. Această etapă poate fi specifică pentru clasele a VI‐a şi a VII‐a.

Etapa finală este cea a cristalizării unor relaţii socio‐afective.
Colectivul atinge o stare de echilibru relativ, dispune
de o conştiinţă de sine, membrii săi acţionând ca un tot unitar.
Această etapă poate corespunde clasei a VIII‐a, de exemplu.

Pe tot parcursul acestor metamorfoze psiho‐comportamentale se manifestă sintalitatea colectivului de elevi care scoate în evidenţă trăsăturile de personalitate ale clasei.

Şi unii şi alţii exercită aceleaşi funcţii: menţinerea
coeziunii colectivului şi concentrarea eforturilor în vederea
îndeplinirii sarcinilor.