Greutatea

Formula

-->

G=m*g
unde G=greutatea
m=masa corpului
g=acceleratia gravitationala=9,8N/m
(N=newton, m=metru)

Made by Nati

Unde folosim noi (elevii) formula si unitatea de masura?

In probleme.

Definite

-->

În știință și inginerie, greutatea unui obiect este legată de forța care acționează asupra obiectului, fie datorită gravitației, fie unei forțe de reacție care îl ține pe loc.

Unitatea de masura

-->

Unitatea de masura pentru greutate este Newton-ul, acceptata in Sistemul International. Newton-ul se noteaza cu N.

Greutatea este des confundata cu masa.

Greutatea nu este acelasi lucru cu masa.

Diferențele între masă și greutate

Greutatea și masa unui obiect nu se vor schimba dacă acesta rămâne pe Pământ.

Cu toate acestea, așa cum spuneam mai sus, forța gravitațională determina greutatea, iar dacă te afli pe un vârf de munte greutatea va fi mai mică decât dacă te afli la nivelul mării.

Așadar, masa este o proprietate a materiei, ea va fi aceeași indiferent unde se va afla în Univers. În schimb, greutatea este legată de gravitație și ea va varia în funcție de locație.

Trebuie să știți că masa unui obiect nu poate fi niciodată zero, în schimb greutatea poate atinge această valoare dacă nu este exercitată o forță gravitațională, de exemplu în spațiu.

Istoric

Newton

Newton
Introducerea legilor mișcării ale lui Newton și dezvoltarea legii gravitației universale a lui Newton au dus la dezvoltarea considerabilă a conceptului de greutate. Greutatea a devenit fundamental separată de masă. Masa a fost identificată ca o proprietate fundamentală a obiectelor conectate la inerția lor, în timp ce greutatea a devenit identificată cu forța gravitației asupra unui obiect și, prin urmare, depinde de contextul obiectului. În special, Newton a considerat că greutatea este relativă la un alt obiect care provoacă atracția gravitațională, de exemplu, greutatea Pământului față de Soare.[2]

Newton a recunoscut că greutatea măsurată prin acțiunea de cântărire era afectată de factori de mediu, cum ar fi flotabilitatea. El a considerat aceasta o greutate falsă indusă de condiții de măsurare imperfecte, pentru care a introdus termenul de greutate aparentă în comparație cu adevărata greutate definită de gravitație.[2] Deși fizica newtoniană a făcut o distincție clară între greutate și masă, termenul de greutate a continuat să fie utilizat în mod obișnuit atunci când oamenii se refereau de fapt la masă. Aceasta a determinat cea de-a 3-a Conferință Generală privind Greutățile și Măsurile (CGPM) din 1901 să declare oficial „Cuvântul greutate denotă o cantitate de aceeași natură cu o forță: greutatea unui corp este produsul masei sale și accelerația datorată gravitației”, distingându-l astfel de masă pentru uz oficial.

Discuțiile despre conceptele de apăsare (greutate) și ușurință (levitate) datează de la filosofii greci antici. Acestea au fost în mod obișnuit văzute ca proprietăți inerente ale obiectelor. Platon a descris greutatea drept tendința naturală a obiectelor de a-și căuta semenii. Pentru Aristotel, greutatea și levitatea au reprezentat tendința de a restabili ordinea naturală a elementelor de bază: aerul, pământul, focul și apa. El a atribuit o greutate absolută pământului și o levitate absolută focului. Arhimede a văzut greutatea ca o calitate opusă flotabilității, conflictul dintre cele două determinând dacă un obiect se scufundă sau plutește. Prima definiție operațională a greutății a fost dată de Euclid, care a definit greutatea ca fiind: „greutatea este apăsarea sau ușurința unui lucru, în comparație cu altul, măsurată de un cântar”.[2] Cântarele operaționale (mai degrabă decât definițiile) au fost totuși folosite mult mai mult timp.[9]

Cântărind cereale, de la Babur-namah[10]

Potrivit lui Aristotel, greutatea a fost cauza directă a mișcării de cădere a unui obiect, viteza obiectului în cădere se presupunea că este direct proporțională cu greutatea obiectului. Pe măsură ce învățații medievali au descoperit că în practică viteza unui obiect care cade creștea cu timpul, acest lucru a determinat o schimbare a conceptului de greutate pentru a menține această relație cauză-efect. Greutatea a fost împărțită într-o „greutate statică” sau pondus, care a rămas constantă, iar gravitația sau gravitas, se schimba odată cu căderea obiectului. Conceptul de gravitas a fost înlocuit în cele din urmă de impetus-ul lui Jean Buridan, un precursor al impulsului.[2]

Greutatea pe Pamant

Măsurări de precizie arată că nici pe Pământ greutatea unui corp nu este constantă, ci depinde de valoarea locală a accelerației gravitaționale. Aceasta depinde de latitudine, de altitudine și de distribuția locală de masă a scoarței terestre. De aceea cântarele care măsoară masa prin intermediul greutății trebuie să fie calibrate înainte de utilizare și au precizia optimă numai în locul unde s-a efectuat calibrarea (problema se pune numai la cântarele cu precizie mai bună de 1 %). Balanțele nu suferă de această limitare; ele efectuează calibrarea în mod natural la fiecare măsurare, întrucât funcționează prin compararea greutății necunoscute cu greutăți cunoscute.